N-am cerut niciodată, nimănui, niciun post. Am acceptat să nu plec atunci din facultate pentru că aș fi vrut să țin un curs de istorie adevărată a filmului românesc – a fost singura și ultima mea dorință. Nu s-a realizat nici până azi.
După ce închei sesiunea de examene cu anul I , II și master, voi înceta să mai dau pe benzină cele câteva sute de lei pe care le-am primit ani de zile pentru munca de aproape un deceniu.
Voi înceta să vin, săptămână de săptămână, ca asinul la iesle – de maximum 5 ori în toți acești ani n-am putut fi prezent la ore – ca să încerc, împreună cu sutele de studenți care au ales, fără să-i oblige nimeni, cursurile opționale și facultative ale subsemnatului, să ne uităm altfel la o imagine, să înțelegem altfel un cuvânt. Eu, cu siguranță, am învățat de la fiecare generație lucruri pe care m-am străduit să le transmit următoarelor.
Începând din toamnă, voi ține cursul pe care îl visez, și la propriu și la figurat, despre filmul românesc, la Cinematecă. Poate să participe oricine, inclusiv studenți ai UNATC, dacă vor dori.
Sau, dacă cei care mă cunosc cred că pot să-i ajut cu ceva, sunt de găsit oricând.
În rest, rămân ce-am fost: un amator, adică un om care iubește. Dragostea de film și pixul nu mi le-a putut da, nici nu mi le poate lua, nimeni.